Home News OLX: 80% dintre români stochează bunuri în gospodărie, în valoare totală de 820 mil. €
17/07/2019

OLX: 80% dintre români stochează bunuri în gospodărie, în valoare totală de 820 mil. €

80% dintre români stochează bunuri în valoare de 820 milioane €, pe când doar 20% dintre aceștia nu au bunuri depozitate în gospodărie, potrivit studiului SONAR (Studiul Obiectelor Nefolosite ale Românilor), realizat de OLX și D&D Research.

Scopul principal al primei ediții a cercetării SONAR a fost acela de a estima valoarea aproximativă a bunurilor funcționale, dar nefolosite, care „adună praf” în casele românilor. Analiza a presupus identificarea tipurilor de bunuri stocate de români, a nivelului de funcționalitate și a modului de stocare al acestora, precum și a motivelor pentru care românii stochează/nu stochează. Datele au fost culese din peste 900 de localități, prin intermediul participării a 7.379 de respondenți.

 

Electronicele mici, cea mai stocată categorie

În medie, românii stochează 5 produse în fiecare gospodărie, deținând cel puțin un produs din următoarele categorii: electronice mici (55.1%), electronice mari (29.7%), electrocasnice mari (21.5%) și mici (20.7%), articole pentru casă (18,9%), articole pentru grădină (18.4%), articole și accesorii de sport și timp liber (15.5%), produse pentru copii (13.1%), jocuri și jucarii (11.3%).

În ceea ce privește valoarea totală/categorie, în fruntea clasamentului se află electronicele mici (390 mil. €) și mari (164 mil. €), urmate de articolele pentru casă (99 mil. €), jocuri și jucarii (47 mil. €) și articolele și accesoriile de sport și timp liber (40 mil. €).

“Studiul Sonar ne confirmă faptul că românii au încă tendința să cumpere mai mult decât au nevoie și să stocheze apoi bunuri în stare perfectă de funcționare, pe motiv că poate vor avea cândva nevoie. Mai mult de atât, concluziile cercetării arată că valoarea bunurilor stocate este cu atât mai mare cu cât veniturile sunt și ele mai generoase, iar asta cu prețul lipsei de spațiu în locuință. La OLX, am văzut totuși o tendință în creștere în ceea ce privește repunerea bunurilor în circulație, tot mai multe persoane alegând să vândă lucrurile nefolosite pentru a-și recupera o parte din investiția inițiala și a-și reinvesti banii în ceva de care au nevoie, sau pur și simplu pentru a crea mai mult spațiu în casă”, a declarat Paul Neagoe, Business Manager OLX România.

 

Caracteristici ale principalelor categorii Electronice mici:

  • Cele mai stocate produse: Telefoane mobile (73.7%), tablete (17.8%), aparate foto și accesorii (8.0%), camere video (0.5%)
  • Vechime depozitare: 1-2 ani (35%), 2-3 ani (28%), sub un an (16%), 4-6 ani (13%), mai mult de 6 ani (8%)

 

Electronice mari:

  • Cele mai stocate produse: Sisteme PC-Monitoare (33.6%), laptop-uri (30.5%), console (9.8%), jocuri (6.6%), playere audio-video portabile (4.5%), componente și accesorii (4.2%), televizoare (3.7%)
  • Vechime depozitare: 1-2 ani (30%), 2-3 ani (26%), 4-6 ani (17%), sub un an (15%), mai mult de 6 ani (12%)

 

Electrocasnice mari:

  • Cele mai stocate produse: Aparate frigorifice (36.6%), aparate de bucătărie (29.8%), mașini de spălat rufe/vase (26.6%), aragazuri, cuptoare și hote (6.4%), aparate de climatizare (0.5%)
  • Vechime depozitare: 1-2 ani (30%), 2-3 ani (26%), 4-6 ani (14%), mai mult de 6 ani (14%), sub un an (16%)

 

Electrocasnice mici:

  • Cele mai stocate produse: produse îngrijire păr – uscător, perie (34%), alte electrocasnice mici (25.3%), aparate de îngrijire personală (11%), roboți de bucătărie (9.7%), cafetieră/espressor (9.1%)
  • Vechime depozitare: 1-2 ani (31%), 2-3 ani (27%), 4-6 ani (16%), mai mult de 6 ani (13%), sub un an (13%)

 

Argumente pentru vânzare

Indiferent de tipul de produse stocate, cei mai mulți români au invocat drept principal argument pentru vânzare posibilitatea de a elibera un spațiu în locuință – “Mai fac loc prin casă” a fost declarat de peste 60% dintre respondenți în cazul electrocasnicelor mici și peste 50% în cazul electrocasnicelor mari, electronicelor mari și mici.

În medie, peste 40% au afirmat ca doresc să vândă obiectele depozitate cu scopul de “A folosi banii pentru a cumpăra ceva nou”.

La polul opus, doar 20% și-au declarat intenția de vânzare pentru a repune în circulație bunurile (“Mi se pare civilizat ca lucrurile funcționale să circule în societate”) sau pentru a face loc unor produse de calitate superioară (“Dacă vând lucrurile mai vechi fac loc pentru lucrurile mai bune”).

 

Debaraua, cel mai folosit spațiu pentru stocare

Cei mai mulți dintre consumatori (60%) stochează bunurile în interiorul casei, în dulapuri sau debara; foarte puțini (30%) sunt cei care aleg un spațiu extern: în boxă, pivniță sau șopron.

În ceea ce privește planurile pe care le au cu bunurile depozitate, 36% dintre respondenți susțin că, de obicei, le vând sau le dau la schimb, 27% au invocat “Le țin, nu știi niciodată când ai nevoie” drept prim motiv pentru păstrarea la loc sigur, o bună parte adoptă „reciclarea”, oferindu-le rudelor sau prietenilor (20%), refolosindu-le (6%), punându-le la vânzare în târguri (2%), iar 9% aleg să le arunce.

 

Bunuri nefolosite – Urban vs. Rural

Conform studiului, 85% dintre românii din mediul urban au bunuri stocate, în timp ce consumatorii din mediul rural stochează bunuri în proporție de 71%

Valoarea bunurilor stocate în mediul urban este de 605 mil. €, de 3 ori mai mare decât a cea din mediul rural (215 mil. €).

Cel mai mare procent al românilor care au bunuri stocate se situează în zona București-Ilfov (86%), la polul opus aflându-se românii din Sud-Vestul Olteniei (75.9%).

Valoarea maximă a bunurilor, pentru toate categoriile vizate, se înregistrează în București (136 mil. €), Timiș (36 mil. €) și Cluj (27 mil. €), iar cea mai mică în județul Tulcea (6 mil. €).

Versiunea completă a raportului SONAR poate fi accesată la: https://blog.olx.ro